La 66 ani viața abia începe!

(o istorie din viața unei paciente a clinicii BioTexCom)

Femeia elvețiană care a uimit întreaga lume, născând la o vârstă înaintată gemeni, nu încetează să se bucure de acest fapt. Mamica eroină crește  fii sănătoși, mormăind deja primele cuvinte și pronunțând  mult așteptatul  de femeia cuvântul  «mama». Dar, ea recunoaște faptul, că, desigur, nu a fost ușor. Vă reamintim, că aceasta femeie din Elveția a vizitat cinci țări diferite, în care a avut 12 cicluri FIV (fertilizare in vitro). Dar  aceste proceduri  nu au avut succes. Este important de remarcat faptul că participarea la atâtea cicluri FIV  este foarte dificilă, atât mental cât și fizic, luând în considerare faptul, că și vârsta pacientei nu este atât de fragedă.  Toate aceste tratamente ea le-a rezistat eroic. După ce femeia a venit în clinica de Medicină Reproductivă BioTexCom din Kiev, a ramas însarcinată la al doilea ciclu  FIV cu folosirea materialului biologic de la donatori.

Astăzi, ea este o femeie unică în Elveția, ea educă niște băieți minunați. Ea poate spune cu certitudine că nu există infertilitatea absolută! Copiii se simt bine și cresc  pe zi ce trece. Suferind un astfel de stres fiziologic si psihologic puternic, femeia a putut sa reziste în fața acuzaților adresate din momentul  răspândirii vestei  în mass-media.

O mulțime de oameni o acuzau ca fiind deja la vârsta înaintată femeia n-ar putea să-i educe normal copiii. În cele mai multe cazuri  astfel de declarații zboară din gurile celor, care nu se confruntă cu probleme similare și nu pot înțelege cum sunt lucrurile cu adevărat. Mamica din Elveția susține că fiind o femeie puternică acum, cu cei doi fii, pe care i-a purtat sub inimă și le-a dat viață,  este în stare de a muta munții.

Acest caz a dovedit încă o dată, că clinica ucraineană de reproducere umană BioTexCom are toate resursele necesare pentru realizarea programelor cu succes, chiar și în cazurile cele mai complicate. Ani de experiență și specialiști competenți în domeniu reproducerii umane asistate au curajul de a merge împotriva scepticismului oamenilor, le permite medicilor de la centru nostru medical de a crea o istorie incredibila a medicinei de reproducere umane asistate. Echipa profesioniștilor a clinicii, la rândul său, îi dorește fostei paciente  și odorașilor ei sănătate și sursă inepuizabilă de bucurie și credință în faptul că imposibilul este posibil!