Clinica din Ucraina face valuri. Sute de cupluri din România au apelat deja.

O clinica din Kiev a lansat o oferta spectaculoasa pentru oamenii cu bani si cu probleme de fertilitate. Mai ales acum, cand a revenit moda mamelor-surogat. Clinica ofera servicii de fertilizare in vitro indiferent de varsta pacientilor, inclusiv cu donare de ovocite si sustine ca garanteaza pentru rezultat, relatează National.

Frumoase si destepte

Donatoarele de ovule sunt tinere de pana in 30 de ani, majoritatea cu studii superioare, ale caror fotografii apar pe site-ul institutiei. Practic, poti sa iti alegi profilul celei care ofera materialul genetic. Clinica ofera pachete cu cazare la hoteluri de lux si transport, iar o parte dintre angajati vorbesc limba romana, provenind din Republica Moldova. Evident, preturile nu sunt pentru oricine. O fertilizare in vitro cu ovocite donate costa intre 4.900 si 29.900 euro, existand chiar si varianta unui „abonament” pentru mai multe cicluri FIV, cu reducere, in cazul in care prima incercare esueaza.

E scump sa fii VIP???

Pentru mame-surogat, preturile sunt mult mai mari. Pachetul economic costa 24.000 euro, iar cel VIP ajunge la 49.900 euro. Acesta include o masina de lux cu sofer personal, o menajera, telefon mobil cu numar de Ucraina si cazare intr-un apartament de 150 mp in centrul Kievului. Anul trecut, peste 200 de cupluri din Romania au apelat la clinica din Kiev.

Kim si moda mamelor-surogat

Cum scriam, in Occident, moda mamelor-surogat a revenit in forta. Spre exemplu, s-a anuntat ca sotii Kim Kardashian- Kanye West au angajat o mama-surogat. Cele doua vedete americane ii vor plati acelei femei suma de 113.000 de dolari pentru a le naste copilul. Kim Kardashian, in varsta de 36 de ani, are doi copii cu rapperul Kanye West si a vorbit deschis, adeseori, in emisiunea de tip reality-show “Keeping Up With The Kardashians” despre problemele medicale cu care s-a confruntat in timp ce era insarcinata cu fiica sa North, nascuta in 2013, si cu fiul ei Saint, nascut in 2015.

Data publicarii: 26/06/2017

Sursa: http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sanatate/magazinul-de-mame-surogat-din-ucraina-face-valuri-sute-de-cupluri-din-romania-au-apelat-deja–217394123.html